Gazeta Romaneasca

Gazeta Romaneasca

Ziarul Romanesc

Ziarul Romanesc


Cauta



Diverse


Nu credeti in coincidente? Poate ar fi bine sa va mai ganditi!
27.01.2008

Ni se intampla adesea, in viata de zi cu zi, sa avem de-a face cu ceea ce numim coincidente. Uneori le gasim o explicatie, alteori par incredibile. Printre coincidentele cele mai cunoscute se numara asemanarea vietilor a doi presedinti americani: Abraham Lincoln si John F. Kennedy. Dar intamplarile ciudate nu se opresc aici.

Mark Twain si cometa lui Halley

Mark Twain s-a nascut in ziua aparitiei cometei Halley, in 1835, si a murit la urmatoarea aparitie a acesteia, in 1910. El insusi a prezis asta in 1909, cand a spus: "Am intrat o data cu cometa lui Halley, in 1835. Vine din nou anul viitor, asa ca ma astept sa ies cu ea".

Ziua ghinionista a regelui Ludovic al XVI-lea

Cand era copil, regele Ludovic al XVI-lea al Frantei a fost prevenit de un astrolog sa aiba grija in fiecare zi de 21 a lunii. Ludovic a fost atat de speriat, incat nu a lucrat niciodata in aceasta zi. Dar, din nefericire, nu a fost intotdeauna atent.

Pe 21 iunie 1791, ca urmare a revolutiei franceze, Ludovic si regina sa au fost arestati la Varennes, in timp ce incercau sa fuga din Franta. Pe 21 septembrie 1791, Franta a abolit monarhia si s-a proclamat republica. In cele din urma, pe 21 ianuarie, regele a fost executat prin ghilotinare.

Blestemul masinii lui James Dean

James Dean a fost ucis intr-un teribil accident de masina, in timp ce isi conducea masina sport Porsche, in septembrie 1955. Dupa accident, automobilul a fost considerat purtator de ghinion. Si asta pentru ca a urmat o serie de "accidente", cel putin ciudate.

Cand masina a fost tractata de la locul accidentului si dusa la garaj, motorul s-a desprins si a cazut pe un mecanic, zdrobindu-i picioarele. Motorul acesteia a fost apoi cumparat de un medic care l-a montat pe masina sa de curse si a murit la foarte scurt timp, in timpul unei curse.

Un alt pilot, in timpul aceleiasi curse, a suferit un accident in urma caruia a murit. Masina in care se afla avea montata cutia de viteze care apartinuse masinii lui James Dean.

Mai tarziu, masina a fost expusa in Sacramento la un show auto, unde s-a desprins de pe stand si, in miscare, a rupt soldul unui tanar. In Oregon, remorca care transporta masina s-a desprins din dispozitivul de prindere si a zdrobit fatada unui magazin.

In cele din urma, in 1959, masina s-a dezmembrat misterios in 11 bucati in timp ce era sprijinita pe niste suporti de otel.

Copil salvat de doua ori de acelasi om

Coincidentele strani nu se intampla insa numai oamenilor celebri. In vara anului 1930, in Detroit, copilul unei femei a cazut de la etajul unei case direct pe un barbat care mergea pe strada, Joseph Figlock.

Caderea copilului a fost atenuata si atat barbatul, cat si copilul au scapat nevatamati. Un noroc fantastic, ati spune. Dar poate fi mai mult de atat, pentru ca un an mai tarziu, acelasi copil a cazut de la aceeasi fereastra, pe neasteptate, in capul aceluiasi Joseph Figlock, care trecea din nou pe sub fereastra.

Si de aceasta data ambii au supravietuit evenimentului.

Glont ajuns la destinatie mai tarziu

Si Henry Ziegland credea ca si-a pacalit soarta, dupa ce a rupt relatia cu prietena sa care s-a sinucis. Fratele fetei a fost asa de furios, incat l-a urmarit pe Ziegland si l-a impuscat si s-a sinucis la randul sau, crezand ca l-a omorat pe Ziegland. Dar glontul doar i-a zgariat fata si s-a oprit intr-un copac.

Cativa ani mai tarziu, el s-a hotarat sa taie copacul in care ramasese infipt glontul. Parea sa fie atat de dificil, incat l-a aruncat in aer cu cateva batoane de dinamita. In urma exploziei, glontul a fost expulzat din trunchiul copacului direct in capul lui Ziegler, omorandu-l pe loc.

Baieti gemeni, vieti gemene

Povestile vietilor foarte asemanatoare ale gemenilor identici sunt deseori uimitoare, dar povestea a doi gemeni din Ohio le intrece pe toate. Cei doi baieti gemeni au fost despartiti la nastere, fiind adoptati de familii diferite. Fara sa stie unii de ceilalti, ambele familii i-au botezat pe copii James. Si asta a fost doar prima coincidenta.

Ambii James au crescut fara sa se cunoasca, dar, cu toate acestea, ambii au ales sa urmeze cursuri de politisti, amandoi aveau talent la desen tehnic si tamplarie si amandoi s-au casatorit cu cate o femeie numita Linda.

Ambii au avut fii pe care i-au numit unul James Alen si celalalt James Allen. Ambii au divortat de prima sotie si s-au recasatorit cu alta, ambele numindu-se Betty. Au avut fiecare cate un caine numit Toy.

La patruzeci de ani de la separare, cei doi s-au reintalnit si au putut sa isi povesteasca amanuntele vietilor lor surprinzator de similare.

Viata bate cartea

In secolul al XIX-lea, Egdar Allan Poe a scris o carte intitulata "Aventurile lui Arthur Gordon Pym". Era povestea a patru supravietuitori ai unui naufragiu care au stat intr-o barca multe zile inainte sa se hotarasca sa il omoare si sa il manance pe steward, al carui nume era Richard Parker.

Cativa ani mai tarziu, in 1884, iola Mignonette s-a scufundat si au fost numai patru supravietuitori, care au stat intr-o barca multe zile la rand. In cele din urma, cei trei membri superiori ai echipajului l-au omorat si l-au mancat pe steward. Numele acestuia era Richard Parker.

Gemeni ucisi pe aceeasi sosea la cateva ore diferenta

In anul 2002, doi frati gemeni in varsta de saptezeci si doi de ani au murit la cateva ore diferenta in doua accidente care au avut loc pe aceeasi sosea in nordul Finlandei.

Primul dintre ei a murit atunci cand a fost lovit de un camion in timp ce mergea pe bicicleta in Raahe, la 600 kilometri nord de capitala Helsinki. El a murit la doar 1,5 km de locul in care a fost ucis fratele sau.

"Este pur si simplu o coincidenta istorica. Drumul este destul de aglomerat, dar nu se intampla accidente in fiecare zi" - a declarat agentiei Reuters ofiterul de politie Marja-Leena Huhtala. "Mi s-a facut parul maciuca cand am aflat ca era vorba despre doi gemeni, si identici pe deasupra. M-am gandit ca cineva, acolo sus, a avut ceva de a face cu asta."

Spionul vecin

Atunci cand Norman Mailer a inceput romanul sau "Coasta barbara", nu avea de gand sa aiba un spion rus ca personaj. Pe masura ce lucra, a introdus un spion rus in SUA ca personaj secundar. Cu cat munca progresa, spionul a devenit personajul principal al romanului.

Dupa ce a terminat romanul, serviciul de imigrari al SUA a arestat un om care locuia in acelasi bloc, la etajul de deasupra lui Mailer. Era colonelul Rudolf Abe, presupus a fi capul spionajului rus din SUA la acea vreme.

Sursa: www.ziare.com


mai multe stiri...