Romani in Italia
Un roman in serviciul romanilor
18.02.2008
Calin Cincu are 40 ani, locuieste la Ravenna, este casatorit si are 2 copii. Este din Dej si a venit in Italia la inceputul anului 2001. In Romania a avut numeroase activitati comerciale dar dupa cum ne-a declarat ,datorita inflatiei mari, a instabilitatii bancare si economice a intampinat nenumarate probleme. In anul 1999 s-a decis sa isi incerce norocul in afara tarii. A vizitat cateva tari din Europa si in final i s-a parut ca Italia ar fi tara in care s-ar simti cel mai bine.
La inceput a lucrat ca bucatar in restaurantele aflate pe malul Adriaticii din apropierea Ravennei. Activitatea sa a trecut in cadrul unei companii multinationale, punandu-l in contact cu numeroase persoane din domeniul financiar bancar. Astfel la cunoscut pe actualul sau patron, domnul Alberto Dainese, titular al unei societati de finantare ,”Casa Mutui” ,care are ca obiect de activitate acordarea de credite ipotecare si imprumuturi pentru nevoi personale.
Calin Cincu a inceput sa colaboreze ca mediator financiar la ”Casa Mutui” si dupa scurt timp a facut propunerea pentru inceperea unui proiect de creditare a strainilor si in special a romanilor din Italia care doresc sa-si cumpere un imobil in Romania. Ideea a fost primita foarte bine de catre conducerea societatii mai ales ca mai mult de jumatate din clienti erau straini. In perioada urmatoare, datorita faptului ca a demonstrat multa pricepere i s-a propus angajarea cu contract de munca pe timp nedeterminat.
Pana in 2006 a lucrat cu multa pasiune la proiectul de finantare pentru straini, in acest timp reusind sa puna la punct impreuna cu specialistii din cadrul societatii modalitatile de creditare ipotecara in tara de origine. In cadrul aceluiasi proiect a initiat un proiect de colaborare cu alti romani din Italia, proiect denumit ”cu romani pentru romani”, care a permis infiintarea unei retele de colaboratori din multe zone ale Italiei.
Din anul 2006 s-a initiat colaborarea cu banci din Romania pe baza propunerii venite din partea societatii unde lucreaza Calin Cincu. A inceput astfel o activitate care creste de pe o zi pe alta, numarul romanilor care au apelat la serviciile societatii depasind pana in prezent cateva sute.
Ca proiect viitor, Calin Cincu doreste sa dezvolte reteaua de colaboratori, asigurand locuri de munca noi, in special romanilor.”Vom incerca sa gasim solutia de a deschide puncte de lucru noi,care sa aiba angajati ficsi, sa creem o retea care sa poata satisface dorinta starinilor de a-si cumpara o casa din tara de origine” a marturisit Cincu. Si tot el a completat.”in prezent , toti cei care doresc sa-si cumpere o casa in Romania se pot adresa prin telefon la sediul sociatatii noastre, situat in Ravenna, Piazza Duomo,10, fiind ulterior pusi in contact cu colaboratorii nostri din teritoriu si informati asupra documentelor necesare, a conditiilor si modalitatilor de plata.”
In afara serviciului, Calin Cincu este membru activ al asociatiei culturale romano-moldovenesti ”Romania Mare” din Ravenna. Aici desfasoara voluntar activitate de informare a strainilor despre legislatia cu privire la munca si protectia sociala in Italia. ”Am reusit sa luam legatura cu reprezentantii sindicatelor din zona si sa tinem lunar impreuna cu ei sedinte de informare pentru imigrantii din zona si in special romani, privind drepturile si obligatiile pe care le au la locul de munca. Tin sa multumesc in special doamnei Mirela Rossi, reprezentant CIGL la Ravenna. ” ne-a declarat el. ”Am reusit in ultimii 5 ani sa rezolvam pe cale amiabila multe litigii iscate intre strainii aflati la munca in zona Ravennei si patronii lor .Nu de putine ori insa am fost amenintati cand am intervenit. Din fericire nu s-a intamplat nimic rau pana in prezent.”
In ultimii ani asociatia ”Romania Mare” a primit nenumarate sponsorizari din partea societatii ”Casa Mutui” dand astfel posibilitatea desfasurarii multor actiuni culturale romanesti.S-au organizat spectacole, zile romanesti,cu muzica si meniuri cu specific romanesti , precum si cursuri de limba italiana sau de contabilitate de care au beneficiat gratuit multi romani din zona.
Pe viitor si-ar dori sa ajute cat mai multi romani, prin munca pe care o desfasoara iar prin asociatia sa si-ar dori sa creeze un fond special pentru familiile romanilor care mor in Italia si nu au posibilitatea financiara de a duce corpul neinsufletit in tara.”Pentru asta as dori sa apelez la romanii care lucreaza legal in Italia sa verse cei ”5 la mie” din venitul anual in contul asociatiei noastre.Banii stransi vor fi folositi exclusiv pentru ajutorarea celor aflati in dificultate.Codul fiscal al societatii este 92063760398, asociatia ”Romania Mare ” Ravenna”.