Comunitate
Sprijiniti de PDL, PIR spera ca romanii isi vor schimba imaginea
10.04.2008
Partidul Identitatea Româneasca (PID) din Italia a încheiat o alianta cu Forza Italia, partidul lui Silvio Berlusconi, în vederea sprijinului reciproc la alegerile legislative care vor avea loc în peninsula la sfârsitul acestei saptamâni. Sprijin reciproc este o formula politicoasa gasita de italieni, pentru ca imigrantii români, desi reprezinta o forta prin numarul lor, se pare ca n-au chef de nici un fel de implicare politica. În Roma sunt 35.000 de români care ar putea avea drept de vot la alegerile legislative, dar pe listele de electori n-au facut efortul sa se înscrie decât 40. Totusi, chiar si apatici, românii vor avea de câstigat de pe urma aliantei cu Forza Italia.
„Partidul lui Silvio Berlusconi are televiziuni, sedii, bani. Noi, de când am înfiintat Partidul Identitatea Româneasa, n-am avut nici un sprijin. Daca românii vor continua sa fie dezbinati, invidiosi, sa-si doreasca sa moara capra vecinului român în primul rând, n-or sa câstige mare lucru. Daca vor întelege ca prin unitate pot reprezenta o forta, au toate conditiile de a promova în administratie si de a schimba lucrurile. Comunitatea româneasca, având sprijinul unui asemenea partid, va putea avea o alta imagine”, explica Giancarlo Germani, presedinte PID.
Italienii spera ca românii se vor comporta normal
Germani, avocat, italian get-beget, a decis sa înfiinteze un partid pentru apararea drepturilor românilor, dupa ce i-au trecut prin mâna zeci de plângeri ale românilor tepuiti de patroni italieni sau hartuiti de nedrept de administratie. Fiind însurat cu o românca, Germani a învatat usor limba româna. „A racolat” lideri sindicali, juristi, oameni de afaceri, muncitori, dar nu a reusit sa mobilizeze mase mari de oameni.
Daca românii ar putea câstiga ceva de pe urma aliantei cu Forza Italia, nu este limpede ce vor câstiga italienii din partidul lui Berlusconi de pe urma aliantei cu Identitatea Româneasca. Probabil ca spera ca într-un viitor apropiat comunitatea româneasca sa se comporte „normal”, iar Giancarlo da exemplu de normalitate unitatea imigrantilor italieni din SUA. Daca va fi asa, la alegerile europarlamentare din 2009, ar putea aduce sute de mii de voturi.
Sursa: http://www.gandul.info/actualitatea/romanii-din-italia-fac-alianta-cu-berlusconi.html?3927;2536511