Editorial

De vreo cateva luni incoace se pare ca nu mi-a mai ramas nicio iesire. Magazinul saptamanal pe care il citesc de zece ani, si-a schimbat culoarea dominanta din rosu in verde. Canalul TV pe care il urmaresc de 18 ani, nu inceteaza sa ma ameninte cu topirea ghetii la Polul Nord si cu apocalipsa opririi curentilor oceanici. Pauzele publicitare din toate emisiunile mi-l aduc inainte pe David Suzuki care ma indeamna sa conserv ca altfel... Pana si flyer-ele care vin impachetate intr-unul din ziarele locale din York Region, au adoptat culoarea verde-praz si imi ofera becuri fluorescente, detergenti biodegradabili, ierbicide organice, automobile hibrid, panouri solare, moristi de vant, sacose oribile dar refolosibile, covoare de iuta reciclata. Evenimentele politice nu mai sunt prilej de dezbateri si suculente atacuri la persoana, ci prilejuri pentru actori sa arate cat sunt ei de ingrijorati de starea lucrurilor. Totul intr-un efort conjugat pentru a salva Planeta.
Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic impotriva protejarii mediului si a conservarii resurselor. Sunt un cetatean onest, separ gunoiul menajer in acord cu instructiunile municipalitatii, am in casa cateva becuri fluorescente, am instalat capete de dus cu debit redus, aparatul de aer conditionat e certificat „energy star” (guvernul m-a scutit de GST cand l-am cumparat), chiar duminica trecuta am schimbat cateva garnituri la niste instalatii sanitare care curgeau aiurea, nu spal masina in driveway, ci numai la spalatorii care filtreaza apa reziduala, si asa mai departe.
Pana nu demult, am crezut ca fac bine ce fac. Nu destul de mult, dar bine. Mutatia s-a produs in urma cu vreun an cand comunitatea stiintifica (comunitate stiintifica e un
termen foarte vag, totusi) a declarat ca incalzirea globala e un fapt si teoriile contrare nu vor mai fi supuse dezbaterii. Cred ca atunci mi s-a aprins primul beculet: asta nu mai suna deloc a stiinta. Deodata i se luau stiintei atributele principale, indoiala si semnul de intrebare si totul incepea sa sune ca o noua religie. Organizatiile environmentaliste au prins oportunitatea si si-au intensificat misionariatul. Li s-au alaturat curand actorii si cantaretii, regizorii si producatorii, apoi, caci nu puteau scapa o asa ocazie, politicienii.
Noua religie a verdelui s-a intins cu o viteza nemaiintalnita in istoria omenirii. Noii inchizitori sunt mereu gata sa arunce anatema pe cei ce pun la indoiala incalzirea globala, pe cei care nu „fac totul”. In descrierea noului infern exista totusi cateva contradictii: unii spun seceta si lipsa de combustibili, altii vorbesc despre furtunii si inundatii, iar altii despre ingheturi si molime. Cei mai pasionati le pun pe toate la un loc.
In ciuda inconsecventelor, profetii incalzirii globale au cateva trasaturi comune: isi construiesc discursul apeland la studii stiintifice, propun solutii naive (dar periculoase daca sunt puse in aplicare, vezi cazul etanolului scos din porumb care a aruncat in aer piata mondiala a alimentelor) si manifesta o antipatie organica (pun intended) fata de specia umana, vinovata in ochii lor de toate catastrofele pe care le traim. Si au trufia nemasurata de spune ca viata lor e dedicata salvarii Planetei. Am o surpriza pentru ei: Planeta e bine merci de vreo 4,5 miliarde de ani cu sau fara hominizi locuindu-i suprafata.
Nu Planeta trebuie salvata, ci oamenii.

Bogdan Ionescu

”Acasa” - Canada