Opinia Realitatii din Italia

Opinia Realitatii din Italia

Gazeta Romaneasca

Gazeta Romaneasca


Cauta

Parteneri


Blogul lui Andrei Badin
Blogul lui Dutu
Blogul lui Adjudeanu
P.I.R.
FIRI
IRFI
ActualitateaRomaneasca
Ora Romaniei
Strainatate
Dirobenelu
Accommodation Romania


Editorial


Undeva, in Vest
18.05.2008

Traiesc în Italia de opt ani de zile. Nu e usor. Pe celebrii cîini cu covrigi în coada nu i-am vazut niciodata pîna acum si, drept sa spun, am pierdut orice speranta de a-i întîlni. Ca peste tot în lume, daca vrei sa traiesti cinstit, îti asumi riscul nereusitei, ipocriziei, singuratatii si al esecului.

Asa cum, în anii ’50, lua nastere în Statele Unite o comunitate numeroasa numita „Little Italy“, astazi se poate spune ca în Italia exista o adevarata „Little România“. Toate drumurile (fara întoarcere?) ale românilor duc în Italia. Între saracie, umilinta si mizerie pentru 1 euro în plus.
Sosesc de pretutindeni: din nordul tarii ca si din sudul, estul sau vestul ei. Dar daca îi întrebi de unde vin, toti îti raspund: „De la Bucuresti“. Urasc România din pricina coruptiei, salariilor întotdeauna „minime pe economie“, întunericului, cîinilor, mocirlei si chiar a oamenilor ei. Nu iubesc Italia, dar o considera o oportunitate. Învata limba italiana în cîteva zile si o vorbesc intercalînd cuvinte românesti sau modificându-le pe cele din limba adoptiva.
Inundata zi de zi de contradictii si diferente socio-culturale între Nord si Sud, Italia ramîne o tara surprinzatoare. În fiecare saptamîna, mass-media locala da publicitatii o serie de sondaje solicitate de anumite institutii, la ale caror întrebari italienii din Nord, Sud, centru sau din insule raspund în maniere complet diferite. În functie de vîrsta, pregatire profesionala, studii, bineînteles, dar si de simpatii politice, artistice sau muzicale. Italienii se plîng de faptul ca salariul nu le este suficient, dar cînd sosesc vacantele si concediile, majoritatea nu renunta la un voiaj de placere în strainatate.

Salarii si pretul chiriei

Italienii prefera mijloacele de transport în comun, dar în urma unor studii si sondaje rezulta ca 1 din 3 este proprietarul unui autoturism. Se declara oameni ai pacii, dar ca membri activi ai NATO participa la toate misiunile militare din afara granitelor. Sînt europeni în spirit si în fapta, dar nu reproseaza nimic Statelor Unite. Se plîng de o accentuata scumpire a chiriilor, dar în ultimii ani tot mai multi italieni si-au cumparat o casa în Spania. În Italia, s-a interzis fumatul în localurile publice, dar a crescut simtitor numarul consumatorilor de tranchilizante (sa fie vreo legatura?). Pensionarii sînt în dificultate economica, însa tot mai multi îsi permit o menajera din Estul Europei (800 euro/luna). 54,8% din totalul pensionarilor italieni traiesc cu mai putin de 1.000 de euro pe luna si un pensionar din patru are o pensie sub 500 de euro (datele au fost furnizate de Institutul National de Statistica – Istat).
Situatia pensionarilor italieni este destul de dramatica, daca tinem cont de faptul ca o chirie costa între 500-800 de euro lunar, iar salariul unei menajere în caz de necesitate ajunge pîna la 1.000 de euro pe luna. Daca îi întrebi pe românii care traiesc aici: „Cum sînt italienii?“, îti raspund: „Ca si noi. Le place sa se distreze, sa manînce, sa bea si sa faca dragoste“. Si atunci, care e diferenta? „Pai, e clar, nu? Salariul. Nivelul de viata“. Asa sa fie?
Pentru a locui într-un apartament de 80 de metri patrati la periferia extrema a orasului Bari, un cetatean trebuie sa plateasca o chirie de 500 de euro pe luna. Daca acest apartament se afla, însa, spre exemplu, în centrul orasului Milano, chiria depaseste suma de 2.000 de euro lunar. Persoanele care cîstiga 15.000 euro pe an platesc între 40-80% din salariu pentru chiria unui apartament de 80 de metri patrati la periferia orasului. Procentul variaza în functie de oras. Daca apartamentul este la Bari, chiriasul sacrifica doar 40% din salariu, la Genova, 45%, la Palermo, 48% . În schimb, la Roma va trebui sa renunte la 74% din salariu. E adevarat ca în ultimii ani cei mai multi italieni au devenit proprietari de apartamente sau au cerut un împrumut bancilor în vederea cumpararii unei locuinte. Cu toate acestea, chiriasii nu au disparut. Dimpotriva, sînt în jur de 15 milioane. Majoritatea se concentreaza în orasele mari (pe primul loc se afla Napoli cu 36% de locuinte închiriate).

O ora la o bere
Românii din Italia, însa, sînt siguri ca tot ceea ce înseamna Occident e de o mie de ori mai bun, mai drept, mai curat si mai cinstit decît ce au trait si sînt „obligati“ sa traiasca în tara lor. Nu sînt vazuti bine românii din Italia: prostituate de 17 ani, hoti de buzunare, criminali, un popor de violenti, violatori si betivi. Majoritatea italienilor sînt dispusi sa jure ca toti românii sînt asa, chiar daca 70% dintre ei platesc la negru menajere, zidari si muncitori calificati, originari din România. Aici, românii se simt marginalizati, se simt straini într-o tara de împrumut, dar nu se plîng, nu se revolta, nu participa la manifestatiile extracomunitarilor: „Sa le faca! Noi nu riscam. Daca ne trimit acasa?“.

Comunica putin între ei. Se întîlnesc pe santiere la 5 dimineata (zilierii), în piete (încarcatorii-descarcatorii), în parcuri, duminica (femeile de serviciu, îngrijitoarele) si, mai ales, la marginea rîului capitalei italiene, Tevere, unde si-au construit baraci de carton, alaturi de cele ale rromilor. Dorm peste tot. Pe sub poduri, în gara, în camere de 2/2m unde stau 20 si platesc „chirie“ 150 de euro lunar, în masini abandonate (1 euro/noapte) etc.

Nu au repere.

Nu au prieteni.
Nu sînt prieteni între ei.

O ora la o bere. Dupa aceea, fiecare cu necazurile si nostalgiile lui.

Cunosc orasele foarte bine. Stiu sa îti indice orice strada doresti si îti propun si variante ca sa ajungi mai repede.

Dar ei calatoresc aproape întotdeauna fara bilet.

Despre România „italiana“ cunosc ambasada, consulatul si cîteva tarabe din piete unde se vînd produse din tara aduse cu autocarele sau cu „masina mica“: cimbru, gogonele, tarhon, loboda, patrunjel, vin alb, foi de vita, brînza de oaie, urda si mai ales bors, extrem de cautat.

Doar cîteva urme palide în amintirile lor legate de Asociatia Romeni in Italia, Lega dei romeni, Asociatia România, Accademia di Romania.

„Accademia di Romania? Nu. E pentru intelectuali. Trebuie sa mai si platim“.

„Nu, e gratis“.
„A, da? Si ce fac?“.

„Concerte de muzica clasica, dezbateri, expozitii, prezentari de carte“.
„Nu. Nu ne intereseaza. Sîntem obositi. Dupa o zi de munca, dupa parerea ta, îmi arde sa ascult Enescu? Beau o bere si ma culc. Mîine ma scol cu noaptea în cap. A, cînd mai vin baietii astia cu manele, da. Te mai distrezi. Mai uiti de necaz“.

Sa uiti

Sa uiti e un imperativ pentru toti. Sa uiti ca ai copii si parinti carora le trimiti bani în fiecare luna; sa uiti ca în iulie îti expira contractul de munca si trebuie sa începi înca de mîine sa îl rogi pe patron sa ti-l prelungeasca sau, în cel mai rau caz, sa îl rogi pe Dumnezeu ca, dupa luna respectiva, unul din conationalii tai sa nu omoare, fure, violeze pe cineva. Sa uiti ca vremea trece, nu mai esti tânar si nu ti-ai facut nici un rost, nici aici, nici acasa; sa uiti de cîte ori ai fost umilit de italieni, dar mai ales de faptele conationalilor tai, în majoritate rromi, care fura, omoara, violeaza.

Sa uiti ca nu ai mai vazut zapada de 3 ani, verii de la tara de 5 si sînt 3 luni de cînd visezi la o ciorba de burta si o farfurie cu sarmale „ca acasa“.
Sa uiti si sa mergi mai departe.

Printre românii din Italia se respira un aer ciudat. Un amestec de ciuda si nostalgie. De teama si ambitie. De lacrimi si curaj. Dar mai presus de toate, se simte neputinta.

Neputinta celor care cu mari sacrificii reusesc sa ramîna aici. Fiindca, de cele mai multe ori, le lipseste curajul de a se întoarce acasa.

Sursa: RALUCA NITA


mai multe stiri...