Gazeta Romaneasca

Gazeta Romaneasca


Cauta



Romani de Pretutindeni


Un roman va fi decorat in Quebec
06.06.2008

Nicolas Mateesco Matte, un roman specialist in drept aerian si spatial, face parte dintre cele 49 de personalitati care vor fi decorate cu Ordinul national al provinciei Quebec, informeaza un comunicat al guvernului regiunii.

Nicolas Mateesco Matte este nascut in Romania, dar s-a instalat la Quebec in 1950.

Specialist reputat in drept international si spatial, Mateesco Matte este cunoscut la nivel mondial pentru definirea si dezvoltarea acestui domeniu.

El este fondatorul mai multor institutii de studiu si totodata este autorul a numeroase tratate, informeaza Evenimentul Zilei.

Aparator infocat al limbii franceze, el a fost desemnat, intre anii 1968 - 1972, membru al comisiei Gendron, care a recomandat franceza drept limba oficiala a provinciei Quebec.

In plus, romanul a fost primul care a dezvoltat bazele dreptului aerospatial in franceza.

Profesor universitar de drept, Mateesco Matte a participat la formarea unor mari politicieni precum Pierre Trudeau, fostul premier canadian, Rene Levesque, Robert Bourassa.

Mateesco Matte a contribuit, de asemenea, si la fondarea si dezvoltarea orasului Brossard, el fiind primul cetatean de onoare al localitatii, in care, un bulevard ii poarta numele.

Ordinul national al provinciei Quebec este cea mai prestigioasa decoratie din partea regiunii francofone.

Printre personalitatile care vor fi decorate anul acesta cu Ordinul national al provinciei Quebec se numara si cantaretul si scriitorul Leonard Cohen.

Cele 49 de personalitati onorate anul acesta vor fi decorate oficial de premierul provinciei Quebec, Jean Charest, pe data de18 iunie, in cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Hotel du Parlement.

Sursa: www.ziare.com


mai multe stiri...