Gazeta Romaneasca

Gazeta Romaneasca


Cauta



Stiri din Italia


Micii cersetori din Italia, repatriati rapid
24.07.2008

Acordul de repatriere a copiilor români neînsotiti din Italia, semnat luna trecuta, ar putea intra în sedinta de guvern într-o saptamâna.
 
Autoritatile italiene sunt obligate sa anunte statul roman imediat cum identifica un minor neinsotit. Sursa: Reuters
Documentul semnat de cele doua state obliga Italia sa transmita toate informatiile despre copiii români gasiti neînsotiti pe teritoriul sau si sa-si faca un organism central, pe lânga Ministerul de Interne, cu care partea româna sa poata comunica.

Efectul principal al acordului, semnat pe 9 iunie 2008, este grabirea procesului de repatriere a copiilor pentru care s-a dispus o masura de protectie în Italia, al caror numar ajungea la peste 2.300 la sfârsitul lui 2006, potrivit datelor de la Ambasada Italiei. Obiectivele prevazute de acord sunt: identificarea minorilor români neînsotiti, aplicarea de masuri de protectie si integrarea sociala pentru acestia si facilitarea readucerii lor în tara de origine, cât mai repede posibil. 
 
 Actul mai prevede si pasii de repatriere. În primul rând, partea italiana are obligatia de a informa misiunile diplomatice si consulare române despre copiii gasiti neînsotiti „în cel mai scurt timp de la luarea acestora în evidenta autoritatilor competente italiene“. Dupa verificari si schimburi de date din partea ambelor state, va urma repatrierea minorilor, „atunci când acest lucru este posibil“. Între timp, Italia trebuie sa asigure masurile adecvate de asistenta si protectie minorilor, cu garantarea drepturilor privind „sederea temporara, asistenta sanitara si orientarea scolara“, potrivit acordului. 

Proiectul de hotarâre de guvern pentru aprobarea actului va fi discutat în sedinta de guvern la sfârsitul lunii, iar în doua luni de la intrarea sa în vigoare se va constitui o comisie mixta de experti, români si italieni. „Grupul de experti va avea rolul de a stabili atât punctele de contact relevante la nivelul autoritatilor centrale din cele doua state, cât si regulile ce vor fi urmate pentru ca repatrierea unui minor român neînsotit sa aiba loc într-un termen cât mai scurt.

Se doreste astfel unificarea procedurilor de lucru utilizate pâna în prezent, eficientizarea lor si scurtarea perioadelor de institutionalizare pe teritoriul statului italian a minorilor români“, a explicat Gabriela Tonk, subsecretar de stat la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului. Acordul cu Italia este valabil trei ani, dupa care se reînnoieste. 

Repatriere reusita 

Cazul baietelului de trei ani care si-a petrecut ultimul an într-un centru din Italia, pe care bunicul sau Sasa Gruia a încercat sa-l aduca înapoi în tara, relatat si de ziarul Cotidianul, este pe cale sa se rezolve, dupa semnarea acordului. Potrivit autoritatilor române, tribunalul italian unde se judeca dosarul lui s-a reunit si a decis respingerea cererii de deschidere a starii de adoptabilitate si de repatriere a minorului. Urmeaza 30 de zile în care decizia poate fi atacata de Ministerul Public, însa dupa aceasta luna el ar putea reveni în România.

Sursa: www.cotidianul.ro


mai multe stiri...