Gazeta Romaneasca

Gazeta Romaneasca


Cauta

Sondaj

Mai reprezinta Italia o alternativa de emigrare a romanilor?
 


Romani de Pretutindeni


Oficial britanic: "Romanii, cutitari"
20.03.2009

Un consilier local britanic, Robert Fraser, ar putea fi acuzat de incitare la ura rasiala dupa ce a declarat la o întâlnire în public ca românii ar înjunghia pe cineva de cum îl vad, iar remarcile sale au fost postate pe YouTube, scrie Daily Telegraph. Consilierul a fost suspendat din functie. 

Daca întâlnesti un român, risti sa fii înjunghiat pe loc, este parerea unui oficial britanic. Consilier local pentru Egalitate în Leicestershire, conservatorul Robert Fraser, este anchetat de politie dupa ce declaratiile sale xenofobe au fost postate pe YouTube. Fraser a mai spus ca tiganii români îi fac pe irlandezi sa para "simpli amatori" când vine vorba de batai. Remarcile controversate au fost facute la o reuniune publica din urma cu doua luni la care s-a discutat despre posibilitatea construirii unui amplasament pentru imigranti lânga unul dintre satele din circumscriptia sa. Discursul a fost filmat fara stirea sa si apoi încarcat pe Internet, iar filmuletul are deja sute de vizionari. Fraser a fost întrebat, la un moment dat, de unul dintre cei prezenti despre gradul de infractionalitate. El a raspuns: "Românii ar înfige un cutit în tine de cum se uita la tine. Ar putea exista si unii buni. Iertati-ma daca sunt si români prezenti (râsete în audienta), dar sper ca nu, pentru ca nu as avea nicio sansa sa scap viu de aici. Sunt un pic cam lent", spune Fraser. "Unii dintre acesti europeni îi fac pe irlandezi sa para niste simpli amatori si mi-ar fi cu adevarat groaza sa îi vad în Groby", a aratat Fraser. Politia din Leicestershire examineaza materialul de pe YouTube pentru a decide daca declaratiile lui Fraser incita la ura rasiala. 

Declaratii rasiste 

Alfred Kefford, presedintele Grupului de legatura pentru romi, a spus ca este "socat si dezgustat" de astfel de comentarii. "Astfel de declaratii sunt rasiste. S-a facut mult rau si vazând acele declaratii si pe YouTube a fost foarte dureros. Daca remarcile ar fi fost directionate împotriva oricarui alt grup etnic, atunci ar fi existat proteste publice", a mai spus Kefford. Ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga, considera ca observatiile lui Robert Fraser sunt "foarte regretabile si complet nedrepte". "As vrea sa reamintesc oamenilor ca românii sunt cetateni ai Uniunii Europene, la fel ca si cetatenii britanici. Românii care locuiesc în Marea Britanie sunt, într-o mare masura, oameni foarte calificati si muncitori harnici care respecta legea, la fel cum fac si britanicii care locuiesc în România", a insistat Jinga. Fraser si-a cerut scuze si a spus ca regreta comentariile facute lasându-se "dus de val". El a adaugat ca nu stia ca întâlnirea a fost filmata. Consilierul a refuzat însa ideea de a demisiona. "Nu am avut intentia sa introduc vreun element rasist în cadrul întâlnirii, dar recunosc ca mi-am lasat judecata sa fie încetosata pe moment. As vrea sa subliniez ca un numar tot mai mare de britanici petrec o vacanta total sigura în România si daca s-ar ivi posibilitatea mi-ar placea si mie sa vizitez aceasta tara", a mai spus Fraser. "Nu ma consider rasist sub niciun aspect", a conchis consilierul conservator. Un purtator de cuvânt al consiliului local a declarat ca incidentul va fi "investigat oficial conform procedurilor". 

Comentarii antiromânesti 

Stephen Dorrell, parlamentar conservator din Charnwood - care a vorbit la aceeasi întâlnire ca si Fraser, l-a aparat pe acesta si a spus ca declaratiile nu au fost rasiste. "Nu cred ca ceea ce a spus ar trebui sa duca neaparat la demisia sa, dar vorbele sale au fost lipsite de întelepciune si complet gresite, în opinia mea. România este o tara cu 50 sau 60 de milioane de oameni, iar cel mai multi sunt oameni cinstiti", a spus Dorrell, gresind numarul populatiei României. "Nu cred ca declaratiile sale sunt rasiste pentru ca nu cred ca românii sunt o rasa. Comentariile sunt antiromânesti", a încercat Dorrell sa argumenteze. 

Suspendat de partid 

Robert Fraser a fost suspendat din partid si i s-a spus sa ia ore de "diversitate" dupa ce a fost înregistrat facând remarci ofensatoare la o întrunire publica. Lui Robert Fraser, consilier din Ratby si Groby i s-a spus ca va trebui sa-si plateasca orele. Fraser a fost suspendat de grupul conservatorilor din consiliul districtului Leicestershire în urma instructiunilor sefului consiliului David Parsons. Lui Fraser îi este permis înca sa îsi îndeplineasca atributiile de consilier în Ratby si Groby, dar nu va putea face asta ca membru al grupului conservator. David Parsons, seful Consiliului din districtul Leicestershire, a spus ca parerile consilierului Fraser au fost "sfaturi rele" si "nepotrivite" si ca acestea îl vor trimite pe consilierul cazut în dizgratie la cursuri de diversitate si egalitate. El a declarat: "Rob a fost suspendat si este în curs de a lua ore de diversitate si egalitate - eu cred ca el are nevoie de acestea. Cursurile nu vor fi platite din banii publici. Toate costurile vor fi achitate de el. Cursurile se vor axa probabil pe chestiuni legate de tigani si de nomazi. Sunt bucuros ca pâna acum el si-a cerut sec scuze si cred ca suspendarea lui este un act bine venit din mai multe privinte". Într-o declaratie data publicitatii de grupul conservator din consiliul districtului Leicestershire s-a aratat ca: "Noi nu putem tolera remarcile facute de consilierul Fraser si am actionat rapid pentru a ne asigura ca Fraser este pe deplin constient de natura inadecvata a declaratiilor sale. Dupa ce va participa la cursurile de egalitate si diversitate, pozitia consilierului Fraser va fi reanalizata si se va lua o decizie legata de posibilitatea reprimirii lui Fraser ca membru al grupului conservator." 

Comitetul de Etica 

Asa cum a fost suspendat de grupul conservator, Fraser va fi investigat de Comitetul de Etica al consiliului. Un purtator de cuvânt al Consiliului a confirmat: "Comitetul de Etica se gândeste sa faca o plângere în ceea ce priveste comportamentul domnului Fraser". ~n cazul în care Comitetul de Etica va ajunge la concluzia ca Fraser nu a respectat Codul de Conduita, el ar putea fi suspendat din functia de consilier districtual pe o perioada de sase luni, sau pâna când îsi va cere scuze în scris, sau ia parte la cursuri ori consiliere. Ambasada României din Marea Britanie a declarat ca stirea despre comentariile lui Fraser a fost foarte pe larg dezbatuta în România si ca a înfuriat multa lume. Alfred Kefford, presedintele Grupului de legatura din Consiliul tiganesc din Leicester, a declarat: "Sunt multumit ca s-a facut ceva în urma declaratiilor sale si cred ca si-a meritat suspendarea. Sper ca aceste cursuri îl vor învata ce înseamna alte culturi si ce poate sau nu poate sa spuna. Nu cred ca el trebuie repus în functie decât daca dovedeste ca este dornic sa învete. Am fi mai mult decât fericiti sa îi dam lectii despre traditiile noastre".

Sursa: www.gazetaromaneasca.com


mai multe stiri...