Emigrantul -de oriunde ar fi-traieste in realitatea a doua culturi:cea de origine si cea a tarii de adoptie.Cat timp are entuziasm si speranta , reuseste sa imbine in mod echilibrat cele doua culturi.In momentul in care apar dezamagirile si compromisurile situatia se schimba .
Romanii din Italia s-au trezit aruncati intr-un razboi psihologic pe care nu l-au banuit ca se va intampla si nici macar nu stiu cum sa iasa profitand de putinele mijloace care le au la indemana.
...Mai intai a fost lunga odisee pentru a fi in legalitate; de la munca la negru la munca pe baza unui contract , de la clandestinitate la un permis de sedere , de la sacrificiul emigrarii de unul singur sau in cuplu la reintregirea familiei.Perioada grea pentru cei mai multi.Izolare.Singuratate.Ani de asteptare , sume exagerate pentru imaginare vacante sau invitatii la prieteni.
Lungul examen al limbii tarii -gazda...de a intelege ce ti se spune, de a te exprima pentru a putea fi inteles si privit ca o persoana.
A urmat adaptarea la societate ,la o viata normala. Am imprumutat gesturi si expresii, obiceiuri si sarbatori ,moda si standard de viata concretizat de cele mai multe ori intr-o casa, masina, bunuri de larg consum.
Integrarea si-au urmat un curs firesc cat timp a existat un vis italian in care fiecare spera sa realizeze ceea ce n-ar fi putut realiza in tara si pana cand efectele unor ratiuni si strategii politice n-ar fi dat rezultate tocmai pe mare nepasare si nestiinta a romanilor.
Daca romanul ar fi investit atat de mult in adaptarea la un alt standard de viata si pe plan moral sau spiritual, bogatia lui acumulata ca cetatean al acestei tari l-ar fi aparat putin in cei doi ani de cand a inceput o campanie antiromaneasca .
In 2009, romanul care traieste in Italia se simte obosit si neajutorat si nu a invatat din propriile greseli. Mai mult ca oricand asocierea -ca drept fundamental garantat de Constitutie (si chiar sprijinit economic) este considerat un pacat de moarte, hulit de toti romanii .Romanul prefera sa scrasneasca din dinti in mijlocul prietenilor spunandu-si pasul pentru ca e incapabil sa inteleaga si sa aplice principiul asocierii asa cum e incapabil sa vada intr-o formula deja organizata de proprii conationali altceva decat arivism sau “promovarea cultului personalitatii” .
Romanul se plange ca n-are dar nu ca nu face.
Tot el observa ca fiii nu vor sa vorbeasca romaneste dar nu reuseste el insusi sa le vorbeasca in limba materna.
E obosit, dezorientat, stresat ,scarbit.La limita rabdarii si a sperantei , se arunca cu tot ce are in noua societate zambind celui ce-l scuipa in fata ,lepadandu-se de buna voie de fiinta sa nationala.
Zarurile sortii odata aruncate il scot pana acum in pierdere.Curios lucru insa, imprevizibilul face parte din destinul si din forta lui de a stii sa reziste .Ce se va intampla cu aceasta numeroasa comunitate in Italia ?!Greu de prezis.
1 Marzo 2010 “la giornata senza immigrati” a trecut fara prea multe ecouri…câteva articole în presa, la Tv, putin mai multa agitatie pe facebook. Stim prea bine ca românii nu au prea participat, câteva zeci în toata Italia, ba mai mult au facut si câteva figuri urâte, ca cea descrisa aici. Era de asteptat, de altfel, sa nu fim protagonisti. Cu câteva zile în urma parerile erau deja împartite între români: merita sau nu sa participam în numar mare, suntem sau nu imigranti, sunt sau nu motive întemeiate sa iesim cât mai multi în strada. La toate, raspunsul logic era cel afirmativ, dupa parerea mea. Sunt o gramada de diferentieri facute de societatea italiana fata de straini…motive absolut seriose si elementare pentru care o asemenea manifestare trebuia sa existe…începând cu dreptul la vot si continuînd cu acel “acces interzis” peste un anumit procent al copiilor în scoli, pedepse diferentiate, studii nerecunoscute si multe, multe altele…
"Adevarul Holding" cauta o persoana pentru ocuparea postului de DTP la Milano si corespondenti pentru zonele: Roma, Firenze, Genova, Perugia, Pescara, Bari, Lecce, Foggia, Palermo. Cei interesati pot trimite cv-ul insotit de o scrisoare de intentie si fotografie la adresa
cristi.gaita@adevarul.it
Vine Ion acasa de la oras si zice catre Maria, hotarât: - Marie, stinge lumina, trage perdelele si hai iute-n în pat. - Ma Ioane, da' mai am de lucru. - Dac-am zis, am zis! Vede Maria ca n-are încotro, se conformeaza. Se pune si Ion în pat, trage plapuma peste ei si zice: - No, amu Marie, sa-ti arat ce ceas cu fosfor mi-am cumparat.